29: Soluții și răspunsuri legate de divorț cu Pr. Iuliu Muntean
Casă pe Piatră - A podcast by Episoade noi în 1 și 15 ale lunii
Categories:
Majoritatea persoanelor divorțate nu și-ar fi imaginat niciodată că o sa ajungă în punctul separării și de cele mai multe ori poartă cu ei o rană imensă. 💔 În episodul de azi vorbim despre divorț din perspectiva catolică. Am avut marea bucurie să-l am ca invitat pe această temă pe Părintele Iuliu Muntean, care a fost timp de 6 ani președintele primului tribunal al bisericii greco-catolice și a lucrat “în prima linie” cu catolici divorțați. E un preot de la care am învățat foarte multe, pentru că nu îi e teamă să se facă vulnerabil și prin exemplul său să ne deschidă drumul ca să ieșim și noi din zona de confort 🔥 Acum preot misionar in Ohio, SUA, Părintele Iuliu e cunoscut și pentru blogul Regele Bărbos sau canalul de Youtube Mush Bero Prodacshan. A fost și îndrumător spiritual al Cercetașilor Romani Uniți și asistent spiritual pentru tinerii din Acţiunea Catolică. Ocupă un loc special în familia mea deoarece e preotul care exact acum 10 ani de zile ne-a pregătit pe mine și pe soțul meu Marcel, pentru căsătorie. Am povestit azi despre: De ce în Biserica Catolică, chiar dacă cei doi se despart în fața statului, căsătoria e până la moarte 🚲 Tribunal bisericesc care poate declara o căsătorie nulă dacă se îndeplinesc anumite condiții și experiența sa cu tribunalul ⚖️ Cum să nu ajungem la divorț și cum să ne relaționăm la căsătoria pe viață ❤️ La final, părintele Iuliu a răspuns minunat și celor care au trimis întrebări. Acestea fost legate de: ce facem când psihologul ne recomandă divorțul când suntem într-o relație cu cineva divorțat ce explicăm copiilor în urma unui divorț. Linkuri menționate pe parcursul episodului: Blogul Regele Bărbos: https://regelebarbos.wordpress.com/ Canalul de YouTube Mush Bero Pradacshan: https://www.youtube.com/channel/UCANjAsLHL7HfqRaB0zc66Ow/videos 🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra 🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra 🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/5250447238331014