#cronicaridigitali S6 DANI OȚIL se întoarce în timp, în Reșița copilăriei. DORINEL HOTNOGU ne dezvăluie despre Reșița turistică. ROBERT DRAGOESCU cum s-a hotarât să deschidă un restaurant de fine dini
Cronicari Digitali - A podcast by Zaga Brand - Joi
Categories:
Patrimoniu personal 00:15 DANI OȚIL se întoarce în timp, în Reșița copilăriei, și face un “inventar” tandru al lucrurilor de care-și amintește zâmbind. Vorbește despre locurile de care se simte cel mai legat, punctează ce-i lipsește orașului, dar și care sunt marile lui atuuri.Cultura la purtător 28:15 DORINEL HOTNOGU ne dezvăluie Reșița turistică: aflăm ce e de făcut într-un city-break pe malurile Bârzavei și care sunt principalele atracții ale orașului, pe lângă faimosul Muzeu al Locomotivelor. Ne lămurim și cum arată viitorul cultural al urbei care visează să devină capitala artei contemporane din România.Amintiri gustoase 48:10 ROBERT DRAGOESCU explică de ce s-a întors în țară când mai toți bucătarii pleacă și ce l-a apucat să deschidă un restaurant de fine dining într-un oraș industrial. Dezvăluie secretul unei pizza ca la mama ei și încearcă să răspundă la întrebarea “Există sau nu mâncare cu specific reșițean?”.Acest episod este parte din ”RE:member, RE: connect, RE: discover”, un proiect Cronicari Digitali derulat cu susținerea Primăriei Municipiului Reșița și a Consiliului Local al Municipiului, prin programul de GRANTURI ”REȘIȚA - SPAȚIU CULTURAL”.