CURIOSITY 209 - SIMPSONS GHICEȘTE VIITORUL, APPLE VISION PRO,ADIO SUV, TOYOTA LIDER, MÂNCARE PE LUNĂ

CuriosITy - A podcast by George Buhnici, Radu Neagu - Sâmbătă

Categories:

Bună dimineața la cafelutza de sâmbătă alături de emisiunea noastră preferată de știință și tehnologie, Curiosity. Și săptămâna aceasta avem de toate, din toate colțurile lumii, și începem prin a spune că am avut cea mai călduroasă lună ianuarie din toate timpurile. Și e posibil și ca februarie să doboare același record, lucru care se întâmplă din păcate cam des în ultimele luni. Hai să dăm căldura puțin mai încet, că dacă îmi aduc bine aminte era frumos când eram mici și era frig și zăpadă iarna. Să ieși în ianuarie în pantaloni scurți din casă era un act de vitejie, acum e normal. Tot mai crezi că încălzirea globală e o glumă? Avem de toate și din tehnologie, serialul Simpsons a citit din nou în tarot și a ghicit viitorul cu Apple Vision Pro, Radu nu știe cine e Kanye West și taximetriștii fac grevă pentru condiții mai bune. Apropo, când ți se va suspenda permisul într-o țară din Europa, nu o să poți conduce dacă treci granița. Ba chiar nu o să mai poți trece granița la volan.  Avem un Quick Share și pe Android, în sfârșit funcțional și Windows, Whatsapp va putea primi mesaje și de pe alte platforme și ARM face un profit record în ultimul an. Ca să vezi, tot sectorul tehnologic e cel mai bun pentru investiții.