CÂT POLUEAZĂ MAȘINILE ELECTRICE - #IGDLCC E032 #PODCAST - TUDOR ROȘCA
George Buhnici | #IGDLCC - A podcast by George BUHNICI
Categories:
Dacă mă urmărești de ceva vreme, știi deja că am dezvoltat un interes pentru resurse regenerabile de energie. Panourile solare pe care le-am instalat pe casă, mașina, sau mașinile electrice pe care le-am luat în ultima vreme, atestă dorința mea de a impulsiona și pe alții să se gândească la planeta pe care o lasă copiilor și nepoților. Cineva spunea recent că dacă nu facem ceva pentru această planetă, copii noștri se vor lupta între ei pentru supraviețuire când vor ajunge la maturitate. Pare din ce în ce mai realist acest scenariu apocaliptic așadar voi insista și mai mult pe această temă. Te rog așadar să încerci să urmărești conținutul meu, și mai ales podcastul de astăzi și abia apoi să tragi concluziile. Poate după ce te documentezi și din alte surse. Astăzi se află alături de mine Tudor Roșca, antreprenor în zona de mobilitate, adică un om care a citit mai mult decât ți-ai putea imagina despre mașinile electrice, despre cât consumă o mașină electrică, ce amprentă de carbon are asupra mediului, cât costă și cât poluează producerea unei mașini electrice și a bateriilor cu care este echipată. El este cel împreună cu care vă putem răspunde întrebărilor celor mai populare de pe site și de pe YouTube și de asemenea acelei acuzații cum că o mașină electrică este mai poluantă decât o mașină cu motor diesel sau benzină. Complet greșit, îți vom demonstra și de ce în podcast-ul de mai jos.