Lansarea volumului „Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt“
Humanitas Podcast - A podcast by Humanitas - Vineri
Categories:
Vă invităm la o întâlnire cu Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, și Alin Suciu, docent și cercetător la Academia de Știinţe din Göttingen despre volumul „Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt“ O ediţie critică cu studiu introductiv și note de Ștefan Colceriu și traducere inedită din limba coptă sahidică de Melania Bădic, Ștefan Colceriu, Emanuel Conţac, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Georgian Toader, Monica Vasileanu şi Cristian Vechiu. „A spune că Patericul egiptean a avut un rol crucial în dezvoltarea spiritualității și culturii creștine este un truism. Succesul la public al colecțiilor de spuse ale Părinților pustiei, cunoscute în genere ca „Apoftegmele Părinților deșertului“, a produs o asemenea emulație în generațiile succesive de practicanți, încât puțini au fost cei care au scăpat de ispita adăugării câte unei apoftegme la corpusul originar. În volumul de față propunem textul editat critic al versiunii copte sahidice a Apoftegmelor Părinților și traducerea lui în limba română. Am ales să ne ocupăm de versiunea coptă a Patericului întrucât, prin vechimea, coerența și dispunerea materialului, e de mare relevanță pentru istoria întregii constelații de tradiție a Apoftegmelor. Prezenta ediție critică nu e o simplă actualizare a uneia mai vechi, ci o întreprindere de anvergură pentru obținerea unui produs științific nou și autonom și deopotrivă o premieră absolută în spațiul culturii române. Prezentul volum este rezultatul muncii unei echipe de filologi clasici, teologi și filozofi care s-au constituit într-un grup de studiere a limbilor Bibliei, cu o atenție specială asupra limbii copte sahidice. Grupul s-a întâlnit săptămânal, vreme de șapte ani, la Colegiul „Noua Europă“ din București, loc care a găzduit proiectul grație amabilității domnului Andrei Pleșu, rector și președinte al Fundației „Noua Europă“, precum și întregii echipe de la NEC. Miza ultimă a acestui volum și a constituirii grupului este lansarea în România a unui domeniu de studiu aflat în plină expansiune în lumea științifică occidentală, dar care nu și-a găsit locul în universitățile de la noi. Sunt semne că suntem pe cale să ne atingem scopul.“ — ȘTEFAN COLCERIU ------ Cartea este disponibilă în librării și online https://www.libhumanitas.ro/apoftegmele-parintilor-desertului.html