Vlad Zografi, Ioana Pârvulescu și Liviu Ornea despre romanul „Supraviețuire“

Humanitas Podcast - A podcast by Humanitas - Vineri

Categories:

Cel mai recent roman al lui Vlad Zografi se așază alături de „Efectele secundare ale vieții“ și de „Șapte Octombrie“ în ceea ce poate fi privit ca o trilogie. O desfășurare romanescă originală, într-o stilistică proaspătă, cu un joc îndrăzneț al vocilor narative. O provocare înaltă, poate că nu întotdeauna ușor de asumat de autor și de cititor deopotrivă. Dar, pentru Vlad Zografi, și a scrie, și a citi literatură ține de supraviețuire. „Sunt aproape 30 de ani de când, cu un proaspăt tiltu de doctor în fizică obținut la Paris, Vlad Zografi mă uluia solicitând un post de corector la Humanitas, decis fiind să facă virajul înspre viața literară. Debutează prodigios, în anii ’93-’94, ca prozator (povestiri, roman), iar în ’96 e premiat ca dramaturg. După câțiva ani, în 2012, scrie unul dintre cele mai importante eseuri filozofice postbelice, Infinitul dinlăuntru, iar din 2016 pare că se mută definitiv în spațiul prozei. Trei romane au curs de atunci unul după altul, aducând un aer nou în proza românească. Sunt scrise, toate, cu nebunie, cu o tehnică a dialogului îndelung exersată în perioada dramaturgică și cu un rafinament al limbii care-l așază în fruntea literaturii de azi. Pentru mine, prin cultura lui și prin felul unic de a trăi angoasele contemporane, Vlad Zografi e o mare bucurie în zbuciumata noastră lume.“ — GABRIEL LIICEANU Găsiți „Supraviețuire“ în librării și online: https://www.libhumanitas.ro/.../supravietuire-hu003226-1... https://carturesti.ro/carte/supravietuire-1391590021?p=1 https://www.dol.ro/.../beletr.../fictiune/supravietuire.html

Visit the podcast's native language site