Alexandru Negrea, Social Smarts: Ne luăm prea în serios. Ar trebui să ne mai relaxăm
HURDUcast - A podcast by Marian Hurducaș
Categories:
Alexandru Negrea era, până mai recent așa, băiatul ăla care știe cum e cu Facebook. Dacă erai în România și spuneai Facebook, te gândeai automat la Alexandru Negrea. Dar el e mai mult de atât în prezent. E băiatul cu social media și conținutul multimedia, cel care prestează traininguri periodic chiar și pentru companii. Sunt convins că ați auzit de Social Smarts și la fel de convins sunt că dacă încă nu, o să căutați pe Google. În plus, Alexandru Negrea organizează SO Meetups, una dintre cele mai recunoscute serii de întâlniri din industria de comunicare, unde invitații lui prezintă studii de caz sau oferă know how acumulat din proprie experiență. A avut până în prezent peste 1.400 de cursanți, deci are experiență la predat și aproximativ 1.400 de oameni care să-l recomande. Are o minte extrem de analitică. Citește foarte mult despre industria în care activează și dă mai departe ce i s-a părut interesant. O face prin newsletter-ul prin Whatsapp, conversație pe care el a popularizat-o în ultimul an. Eu spun că este un Cristian Tudor Popescu al internetului românesc. Cadența vocii, ușoara aroganță cu care tratează subiectele, faptul că-și poate da oricând cu părerea despre social media și segmente conexe îl recomandă pentru postul de CTP. Nu vi se pare? Unii zic că e trainer bun, alții că nu chiar și că nu înțeleg de ce e slăvit. Poate că interviul ăsta o să vă elucideze misterul și o să aflați de ce. Eu zic că Alexandru Negrea are o istețime ascuțită, dar nu iese foarte mult în evidență, nu pentru că nu ar putea, ci pentru că nu-și dorește. Este preocupat de inteligența emoțională, de a se înțelege pe sine și a lumea care-l înconjoară. Se plimbă pe munți și fuge în citybreak-uri. Excelează la capitolul brading personal și simte piața ca un antreprenor. Am descoperit în timpul interviului că avem în comun niște munți tatuați pe piele. Pentru mine e o plăcere să stau la povești cu el de ficare dată, deși nu mi-a plăcut tot timpul de el. Îl știu de vreo 10 ani, dar am început să intracționăm serios abia de când am ajuns în București. Cred că el a spart gheața când m-a invitat la o sesiune de SO Meetups. În 4-5 noiembrie vom fi colegi de scenă la GPeC, alături de Ryan Holiday sau Andy Crestodina. În interviul ăsta am vorbit 2 ore și 12 minute despre social media, content, marketing, strategie, metrice, influencers, clienți, agenții, trainiguri și cursanți, customer service, facebook, instagram, tik tok, whatapp și cred că și threads. Ar trebui să dați play. E un episod pentru social media managers, antreprenori, directori, șefi de departamente de marketing și comunciare, oameni din industrii creative, organizatori de evenimente, brand managers, influenceri și chiar profesori de la facultăți cu profil de comunicare. Ca de obicei, după ascultare, vă reaminteasc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.