Mircea Meșter, fondator autocritica.ro: Fă ce ai de făcut cât de bine poți. Eu sunt un jurnalist care s-a adaptat la segmentul auto
HURDUcast - A podcast by Marian Hurducaș
Categories:
Dacă ți-ai confundat viața cu online-ul în ultimii 10-15 ani, zic că e imposibil să nu fi dat măcar o dată de Mircea Meșter. Eu dau zilnic de el online de prin 2010, niciodată nu ne-am văzut față-n față, iar cu pandemia gonind cu 160km/h printre noi, nici nu cred că se va întâmpla asta prea curând. Deși, funny thing, în timpul interviului am descoperit că suntem mai vecini decât am fi crezut. Dar cu toate astea numele lui tot se leagă de prima achiziție de mașină pe care am făcut-o. Mircea Meșter e fost sportiv, dar de ăla citit. Îl vrei în gașca ta de prieteni că le are cu sarcasmul, ironia, sportul și, mai ales, mașinile. Are aproximativ 15 ani de automarket.ro, revistă online de profil a cărei echipă a condus-o, motiv pentru care încă-mi e destul de greu să-i zic acum, de câteva luni, Mircea Meșter de la autocritica.ro. Mi-a zis în interviu că e "un pariu destul de riscant din punctul de vedere al strategiei pe care a abordat-o", iar prin asta se referă atât la cea editorială, cât și la cea de business. În definitiv, ambele sunt dependente una de cealaltă. De ce a plecat de la automarket.ro acum și nu la pensie, cum ne așteptam cam toți care-l știm? De ce autocritica.ro și ce are atât de special proiectul ăsta? Care e, totuși, strategia asta riscantă și, eventual, curajoasă? Cum gândește el pe persoană fizică și cum o face pe juridică? Poate avea un jurnalist fler de antreprenor și marketer? Da, am vorbit inclusiv despre strategia de comunicare și marketing. Și branding. Din punctul meu de vedere, autocritica.ro este proiectul din segmentul auto care lipsea. Mircea Meșter e drăgu când spune că sunt foarte mulți care scriu și vorbesc despre mașini, dar eu zic că suntem departe de asta. Așdar, un interviu pentru oamenii de comunicare și marketing, pentru antreprenori, organziatorii de evenimente - avem chestii și pentru ei, pentru oamenii din industria auto și restul. Restul celor curioși de cum fac oamenii să se întâmple lucuri.