Lucrarea (înfăptuirea) tămăduirii prin iubire – Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos

  „După cum odihnește virtutea sufletul așa îl chinuiește patima.” (Ava Dorotei) Am detaliat, în emisiunea precedentă, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, aplecându-ne, nădăjduim cu folos, asupra temei: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică. Astăzi vom aborda: Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu. Este un fapt logic că dobândirea tămăduirii sau întoarcerea la sănătate constă în recâștigarea de către om a firii sale originare printr-o mișcare inversă, adică prin îndepărtarea de realitățile sensibile (trupești) (precedată de conștientizarea stării maladive) și reîntoarcerea la Dumnezeu, care înseamnă îndreptarea tuturor puterilor sufletești spre împlinirea voii Lui. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți vorbesc despre mântuire ca despre o convertire, în sensul etimologic al cuvântului, adică despre o întoarcere, o schimbare a direcției, a sensului. Această convertire, întoarcere spre Dumnezeu, a întregii ființe umane și schimbarea patimilor în virtuți, adică întreg procesul de tămăduire a omului și redobândire a sănătății celei dintru-nceput, este săvârșită (împlinită) doar în Biserică, prin harul lui Dumnezeu, prin credință fierbinte și pocăință statornică, printr-o viață de ascultare deplină față de Dumnezeu, numită de Sfinții Părinți praxis (πραξιϛ) sau asceză (ασκησιϛ). Convertirea presupune întotdeauna osteneală și chiar luptă împotriva patimilor, pentru dobândirea virtuților, care nu se sfârșește niciodată în această lume. Biserica, spitalul duhovnicesc (cum îl numesc Sfinții Părinți), îl primește pe om așa cum este, bolnav, străduindu-se să-l tămăduiască (vindece), folosind mijloacele pe care le are la dispoziție, întreaga sa strădanie constând în a-l duce pe om de la iubirea alienantă de sine, egoistă, egocentrică și egolatră, la iubirea jertfelnică, după modelul hristic.