Lucrarea tămăduitoare a lui Hristos – Experierea iubirii depline în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.

Doar creștinismul poate afirma un Dumnezeu iubitor care „S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2, 8). Dovada iubirii depline a lui Dumnezeu față de oameni este întruparea lui Hristos, adevăratul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni așa cum ne învață Fericitul Augustin (Confesiuni). Întruparea lui Hristos s-a realizat din iubire, o iubire deplină, vie, lucrătoare, jertfelnică, improprie, independentă și străină față de logica umană, „înțelegerea cea neînțeleasă” (Acatistul Bunei-Vestiri, icosul al 2-lea, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, icosul al 2-lea), specifică unei ordini supra-logice și supra-umane și de aceea „adevărată și capabilă de a înfățișa adevărul lui Dumnezeu” (pr. G. Remete). Logosul înomenit nu este altceva decât iubirea perfectă a lui Dumnezeu devenită iubire slujitoare a oamenilor (pr. V. Mihoc). Creștinismul este singura religie a iubirii fiindcă în esența Ei, Ființa divină este iubire sacrificială – doar în creștinism existența lui Dumnezeu și iubirea sacrificială sunt una, doar creștinismul poate afirma un Dumnezeu iubitor care „S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2, 8). Omul poate vorbi la propriu și cu certitudine despre iubire numai în măsura în care o experimentează personal, adică în măsura în care trăiește viața în Hristos, îl experimentează personal (de aproape) pe Dumnezeu-Iubire (1 Ioan 4, 16). Această experiere covârșitoare a iubirii depline îl va determina pe Sfântul Siluan Athonitul să exclame: „Ce fericiți suntem noi creștinii: ce Dumnezeu avem!”