Metoda de rugăciune isihastă

„Cel ce iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, acela se roagă cu totul neîmprăştiat. Şi cel ce se roagă cu totul neîmprăştiat, acela şi iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat”. Sf. Maxim Mărturisitorul Am început în urmă cu câteva săptămâni abordarea unei teme fundamentale, rugăciunea ca experiență a iubirii și a veșniciei, și am discutat în emisiunile precedente despre leacul, tipologia și efectele ei tămăduitoare. Am încheiat astăzi această tratare exhaustivă, zicem noi, a temei rugăciunii, discutând despre: metoda de rugăciune isihastă. Una dintre metodele fundamentale de tămăduire a sufletului este liniştea, în cel mai deplin sens a cuvântului. Omul contemporan caută tămăduirea aşezării sale lăuntrice îndeosebi pentru că e suprasolicitat şi hărţuit, iar lipsa sau pierderea liniștii creează tensiuni interioare greu de nesuportat, anxietate, nesiguranță (și consecințele acestora, bolile sufletești și cele trupești). Lumii noastre descurajate (și descurajante), confuze şi obosite, Ortodoxia îi îmbie perspectiva de a dobândi liniştea, isihia şi isihasmul fiind „cele mai eficiente medicamente care ajută la dobândirea sănătăţii lăuntrice”, așa cum le numește Mitropolitul Hierotheos Vlachos, în Psihoterapia ortodoxă. Știința Sfinților Părinți Un loc cu totul special în spiritualitatea ortodoxă este ocupat de „rugăciunea lui Iisus” (’Ίησοῦ εύχή) fiind considerată forma cea mai desăvârşită de rugăciune, care cuprinde în ea virtuţile tuturor celorlalte. Această rugăciune îşi are originea într-o veche practică de la începuturile monahismului, unii Sfinţi Părinţi atribuindu-i chiar o origine apostolică. Ea constă în rostirea neîncetată în gând (de unde numele, care i se dă adesea, de meditație ascunsă (κρυπὴ μελέτη) a unei formule scurte de rugăciune, care, dată fiind scurtimea ei, ușurează/facilitează rostirea necurmată a rugăciunii şi reculegerea necesară pentru ca rugăciunea să fie curată. În cadrul acestei practici au fost folosite diferite formule de rugăciune scurtă, însă una dintre ele s-a impus începând din secolele V-VII, ajungând formula tradiţională a rugăciunii lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” Uneori acestei formule i se adaugă „pe mine păcătosul/sau păcătoasa”, iar alteori apare prescurtarea „Iisuse, miluiește-mă!”.