Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii (2)

Icoane ale iubirii - A podcast by Radio Renasterea

  „Dacă cineva are o dragoste atât de mare, încât să fie gata să moară pentru frați, în el dragostea este desăvârșită” (Fericitul Augustin, Despre iubirea absolută.  Comentariu la Prima Epistolă a lui Ioan, V, 4)   Ne-am aplecat în emisiunea precedentă asupra rezultatelor unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii, discutând doar o parte din rezultate. Astăzi, am continuat cu cea de a patra și a cincea întrebare, precum și concluziile desprinse din această analiză și interpretare. Vă reamintim, în perioada 24 aprilie – 7 mai 2014 a fost aplicat unor elevi ai claselor IX-XII din Târgu Mureş un chestionar în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii. Intenţia noastră a fost aceea de a surprinde aspecte legate de experienţa iubirii și a diverselor forme pe care aceasta le îmbracă, atât în ceea ce-i priveşte pe tineri, cât şi mediul lor familial, colegial sau cercul de prieteni care le formează anturajul, scopul vieții, problema iertării celuilalt, precum și a stărilor, bolilor fizico-psihice sau sufletești care pot fi tămăduite prin iubire; s-a încercat o evidențiere a rolului pe care îl are iubirea în formarea/tămăduirea persoanei. Numărul tinerilor intervievaţi a fost de 100, eşantionul de vârstă fiind cuprins între 15 şi 18 ani (62 elevi din ciclul inferior al liceului – clasele a IX-a şi a X-a; 38 elevi din ciclul superior al liceului – clasele a XI-a şi a XII-a), 61% din cei intervievaţi fiind fete, iar 39% băieţi. Chestionarul este structurat în șase categorii (itemi cu alegere multiplă, întrebări, unele având mai multe subcategorii), alături de cerinţe privind identificarea vârstei şi sexului. Din analiza răspunsurilor s-au desprins următoarele: – iubirea este percepută de către tineri, în marea majoritate a celor chestionați, ca având un rol esențial în formarea persoanei (sinelui) și în tămăduirea/vindecarea sau prevenirea unor stări, tensiuni sau boli; – iubirea dintre părinți și copii reprezintă baza unei iubiri sănătoase, dezechilibrele emoționale apărând mai ales în cazurile de lipsă a iubiri (timp foarte puțin petrecut unii cu alții, indiferență, conflicte, lipsa comunicării etc.); – iubirea deplină este doar cea sacrificială; – a iubi înseamnă a ierta; – se remarcă o nevoie conștientizată de iubire la majoritatea respondenților dublată de o percepere corectă a importanței pe care o are iubirea în viața umană; – un număr îngrijorător de mic au menționat ca având drept scop în viață mântuirea sau viața în Hristos (6%); – chiar dacă ponderea răspunsurilor care au evidențiat importanța diferitelor tipuri de iubire in viață a fost una însemnată, poziția banilor, distracției, plăcerii și iubirii de sine, alături de perceperea parțial defectuoasă (eronată) a importanței religiei, sunt concluzii îngrijorătoare; – nevoia de prezență a iubirii concrete prin cateheze, înmulţirea activităţilor cu tinerii (din partea Bisericii, a şcolii şi a familiei) dar şi cu părinţii (pentru o regăsire a comuniunii familiale, atât de rare astăzi…).