Judecata de Acum - episodul 153
Judecata de Acum - A podcast by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu
Zilele trecute am constatat, uluiți și dezamăgiți, cât de departe de realitate este statul de drept românesc văzut prin cea mai recentă ediție a Raportului Comisiei Europene în această privință. Fostul MCV, mai exact. O Românie cu progrese la capitolele integritate și anticorupție, când ANI (Agenția Națională de Integritate, dacă ați uitat ce înseamnă) practic nu mai există de ani de zile iar DNA - ăia cu anticorupția, ați auzit de ei din povestiri de pe vremuri - pare a fi ținut în viață de aparate, asta ne pictează Comisia Europeană, cea care, de ani de zile deja, obișnuia să ne pună în față o oglindă care să ne arate corect, așa cum suntem, și care ne forța să evoluăm. Problemele reale, care au fost și ele spuse de cei din societatea civilă românească la întânirile cu raportorii Comisiei Europene, au ajuns cel mult note de subsol. Atât de dezamăgitor este tonul triumfalist al Raportului CE și atât de departe de realitate este încât o asociație a judecătorilor români nu doar că s-a declarat dezamăgită, ci, renunțând la etichetă, diplomație și formalism, a anunțat public boicotarea viitoarelor consultări cu reprezentanții Bruxelles-ului. Cum am ajuns aici? Am încercat să ne lămurim printr-un dialog cu Elena Calistru, președintele Funky Citizens, participantă și ea la discuții cu autorii raportului. Cu ce rămânem de-aici? Mai degrabă fără... Fără un aliat până de curând obiectiv al zonei de Românie interesată de progres și de alinierea țării ăsteia la normalitatea europeană. Adică rămânem din ce în ce mai puțini și mai singuri. Dincolo de chestiunea raportului CE, am constatat cum promisiunile - a se citi balivernele - de campanie se duc la un alt nivel odată cu campania extremiștilor AUR, care au ajuns să promită Luna de pe cer prin contracte semnate olograf cu românii mai creduli. O fi legal? Nu știm, așteptăm să vedem cum statul de drept aproape perfect în viziunea Comisiei va trata acest nou act de balamuc. Ăștia am fost, urmează două săptămâni cu ediții atipice, căci plecăm la odihnă. Ne revedem în formulă completă în trei săptămâni, sperăm cu mai multe resurse de toleranță la tâmpenia zilelor noastre. Vin vremuri grele. Pe curând! ---------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!