Judecata de Acum - episodul 185

Judecata de Acum - A podcast by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu - Sâmbătă

Am avut o primă săptămână de campanie cu mult sânge pe pereți. Sânge de candidat, culmea!Ediția de astăzi am dedicat-o celor mai importante două evoluții din cursa pentru Cotroceni: așa-numitul auto-denunț al candidatului în ascensiune Victor Ponta în legătură cu unele acțiuni ale sale în contextul unor inundații grave din 2014 și retragerea sprijinului USR pentru candidata Elena Lasconi.Cuvintele-cheie pentru ambele situații ar fi „decont” sau „culegi ce ai semănat”, căci abia aici se întâlnescu cu adevărat cele două situații.Ponta, pe de-o parte, nu este crezut în legătură cu povestioara lui de vitejie în sprijinul sârbilor din 2014, iar pe de altă parte este călcat în picioare pentru ea. Autorii spinning-ului sunt chiar jurnaliștii români care acum îi arată chiar lui Ponta ce înseamnă deprofesionalizarea meseriei ăsteia: au ajuns până acolo încât afirmă că Ponta este vinovat pentru câteva decese produse în Gorj, când acțiunea lui ar fi putut afecta cel mult Doljul. Banii dați pe sub mână de la partide la presă schimbă, iată, cursul fluviilor!În cazul Lasconi vedem, pe de altă parte, cât de rău poți să faci - dar și să ajungi - când te încăpățânezi să ignori realitatea factuală, obiectivă. Consecințele? Ireparabile, credem noi, pe termen lung. Atât asupra ei cât și asupra partidului care și-a aruncat candidatul sub tren în campanie electorală, o premieră pentru lumea civilizată.N-am putut încheia fără un îndemn la pus mâna pe par după cea mai recentă aroganță comisă de premierul Ciolacu: a trimis un emisar la Trump, dar nu ne poate spune pe cine anume. Poftim? Exact!În acest val de surescitare am închis ediția de săptămâna asta, vă așteptăm și joia viitoare. Căci, fiind Joia Mare, așa cum ne-a atenționat unul dintre comentatorii din live-ul de azi, ar fi chiar păcat să nu avem - și să aveți - Judecată.Pe joia viitoare!Mulțumim!----------------------------------------------------------------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!