Legea lui Dumnezeu

Jurnal de Studiu și Rugăciune - A podcast by Jurnal de Studiu și Rugăciune

Categories:

Legea lui Dumnezeu exprimă armonia ce subzistă în cuprinsul Creației Universale ce se desfășoară peste spațiu și timp la nesfârșit. Este o reflectare a ordinii primordiale prin care întregul ansamblu de obiecte și de ființe se așază organic pentru a constitui un tot indestructibil și indivizibil în nemărginit. Și această sublimă exprimare a intenției divine o percepi așadar printr-o trăire curată ce te îndeamnă să manifești de fiecare dată un caracter drept și suflet îndurător în relație cu tot ce subzistă, într-o miraculoasă îmbinare dintre un Imaginar imaculat și un Real al strălucirii la infinit. Reflectarea ordinii primordiale o simți drept o trăire abisal de profundă ce te conduce la originea miraculoasă a lumii și a întregului ei cuprins. Și trupul tău tresare de o încântare lăuntrică sub impactul blând al luminii albastre ce vine de dincolo de orizontul ceresc din sfânta prezență a Celui Infinit. Bucuria pe care o trăiești prin această atingere îți înnobilează gândirea printr-o cugetare aleasă prin care te apropii cu smerenie și sfială de intrarea în nobilul Templu al Celui Nesfârșit. Și lași ca tristețea să-ți dispară deodată, topindu-se în valuri de iubire astrală, lăsând limitările de o clipă să dispară pentru a te ancora ferm în Cel Nemărginit. Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)