Verbul „a face” și verbul „a fi”

Verbele „a face„ și „a fi” constituie fundamentele existenței tale din care se desprinde fiecare parte a impactului prezenței tale în lume. Însă, prioritatea acordată de înțelepciune verbului „a fi” derivă din înțelegerea profundă a realității, în care nu se poate întreprinde nimic din elemente inexistente. Și privind la propria viață, constați cu surprindere că accentul pe care-l acorzi verbului „a face” deseori constituie o utopie ce nu are temei dacă nu ai cultivat în prealabil calitatea de „a fi”, adică de a exista aici și acum pe pământ. Lumea este marcată de iureșul de a face tot ce îi vine prin minte în chip spontan, trecând prin iluzii ce sunt doar ficțiuni în oceanul de gânduri al deșertăciunii. Înțelepciunea vine însă dintr-o altă parte, întemeiată trainic pe ceea ce este real, dând la o parte năluca tulburării ce te abate de la ceea ce există către ceva în zadar. Fiindcă orizontul lumii apare ca un abur ce apare puțină vreme pentru a dispărea, dar proiecția albastrului cer este destinată să rămână de-a pururi în cuprinsul etern. Iar tu alegi acum să mergi pe drum mai departe pe cărarea ce există chiar înaintea ta, și lași să treacă iluzia fermecătoare a căii ce te conduce niciunde și te irosește în zadar. Jurnal de Studiu și Rugăciune (jurnalstudiu.com)