18. Peștișorul de aur

Peștișorul de aur,  de Charles Perrault A fost odată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soția sa în apropierea țărmului unei mări îndepartate. Bordeiul lor era neîngrijit și dărăpănat, iar bătrânul, slăbit de povara anilor, abia iși mai ducea zilele. Nu mai ieșea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face față valurilor mai puternice. Îndrăznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscățivă de pe țărm, de unde iși arunca în apă undița. Prindea doar peștișori mai mici, cu care nu reușeau să-și potolească foamea. Nevasta lui era o femeie tare rea, înfumurată și certăreață, mereu nemulțumită. Zi de zi se plângea de viața pe care o duceau și nu contenea să-și învinovățească bărbatul pentru neajunsurile lor. Într-o bună zi, pescarul iși aruncă undița în apă, nădăjduind să prindă cât mai mult pește. Trecu o bună bucată de vreme de când stâtea chircit cu undița în mână. Deodată, însă se petrecu o minune: prinse un peștișor mic, din cale afară de frumos și de strălucitor. Nu mai vazuse ceva asemănător: era poleit cu aur.  Peștișorul, drept răsplată, ... Ascultă povestea!