36. Aventurierul

Aventurierul, o poveste scrisă de Valentina Neacșu A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc.  Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei! Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline. Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, de aceea i se părea cea mai potrivită destinație, plănuind deja călătoria împreună cu prietenii lui. Mic și Pic se temeau totuși de așa o aventură. Nu merseseră niciodată mai departe de fabrica aflată la capătul celălalt al orașului. Iar despre Polul Nord chiar nu știau nimic. Am început să-și întrebe așadar cunoscuții. Tim, un câine uriaș despre care se spune că a lucrat în Poliție, le-a zis că din câte a citit el, acolo ar fi foarte frig. Ar avea nevoie de o blană specială, mult mai deasă și de apărători pentru labe! Coco, o pisică bătrână și foarte înțeleaptă, le-a atras atenția că Polul Nord este foarte departe și nu prea vede cum ar putea parcurge distanța fără ajutor motorizat. Unii merg acolo cu avionul, iar biletele trebuie cumpărate din timp! Iar Mișu, un vierme orb și foarte sociabil, le-a mărturisit... Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.  Ascultă povestea! Mai multe povesti gasiti pe https://valentinaneacsu.ro/