6. Bunicul, o poveste spusă de Mihai Oprean

Oameni mici și mari - povești pentru copii - A podcast by oamenimicisimari

Categories:

Bunicul - de Barbu Ştefănescu Delavrancea Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Enumeră florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar enumeră florile scuturate de adiere. Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprincenele, mustăţile, barba… peste toate au nins anii mulţi şi grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori. Cine trânti poarta? – Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului! Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mâinile lui "tata-moşu". – "Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările? Hai să o ascultăm împreună. Sunteți pregătiți?