Povestea primului vaccin anti-COVID
Recorder Talks - A podcast by Recorder
După luni de neliniște în fața amenințării COVID-19, omenirea a primit zilele acestea un motiv real de speranță: un vaccin care să ofere protecție cel puțin în fața formelor grave ale bolii. Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat că e la un pas de a obține, până la finalul lunii, aprobările internaționale pentru primul vaccin anti-COVID. Un vaccin care nu doar că are efect, ci și o eficacitate de 90% în testele clinice de până acum. În spatele acestei reușite anunțate de Pfizer stă, însă, o companie germană de biotehnologie cu o întreagă echipă de cercetători. Fondatorii BioNTech și cei care au gândit platforma pe care a fost creat noul vaccin sunt de câteva zile nu numai sub lumina reflectoarelor din întreaga lume, ci și sub protecția serviciilor secrete germane. Stabilită la München, Crina Petec-Călin e doctor în biochimie și cercetător și a urmărit atent acest vaccin-candidat, așa cum se numește el până la aprobare. Până la primul miliard de doze promis de Pfizer și BioNtech pentru anul viitor, Crina Petec-Călin ne spune povestea primului vaccin anti-COVID, cum a ajuns la rezultate nesperate în mai puțin de un an și cum acționează el odată injectat. ------------------- On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania.