Războiul lui Putin și riscurile lui la adresa umanității

Recorder Talks - A podcast by Recorder

Ultimele zile au urcat Rusia pe un nou piedestal al terorii. Rachete și drone kamikaze mătură de-a valma parcuri, blocuri de locuințe și puncte critice din infrastructura marilor orașe. Dar Vladimir Putin amenință să meargă și mai departe.

Nici condamnarea, la Națiunile Unite, a anexărilor ilegale de teritorii ucrainene, nici avertismentul că NATO stă cu ochii pe armamentul nuclear rusesc nu aduc încă liniștea în Ucraina.

Cum se face că politicienii de la București nu înțeleg, nici acum, momentul istoric? În ce măsură mai poate fi evitată o catastrofă umanitară în Ucraina și de ce nu e de ignorat amenințarea nucleară a lui Putin? Explicațiile vin, în acest episod, de la istoricul Cosmin Popa – cercetător în istoria Federației Ruse și în cea a Războiului Rece la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de UniCredit Bank. Partener: Aqua Carpatica.