Ce e revenge porn și cum poți deveni victimă | Pătratul Roșu X Ingrid, Girl Up Romania

Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală - A podcast by Pătratul Roșu - Marți

Te bucuri de conversație, de conexiune, de relație și te gândești că, da, e momentul ca s-o treci la nivelul următor: să trimiți poze intime cu tine. Din momentul în care le-ai trimis legătura respectivă trece într-o nouă zonă a încrederii. Vor fi folosite ca metodă de șantaj, vor fi divulgate pe internet sau persoana care le-a primit va avea grijă să nu ajungă nicăieri? Ăsta e punctul în care deschidem o discuție necesară: revenge porn. Pentru episodul de acum am avut-o invitată pe Ingrid Zlotea. Este elevă în clasa a doișpea și președinta Girl UP Romania, organizație pentru drepturile fetelor și femeilor axată pe mediul liceal. Cu ea am discutat despre revenge porn, încredere și de ce ar trebui să ții cont când trimiți poze și videouri cu tine în anumite situații, indiferent de vârstă. Ce e important să reții e că, pe de o parte, este firesc să experimentezi și cu această latură a explorării sexualității și a plăcerii, iar pe de altă parte tu, persoana care trimite, nu poți și nu ar trebui să fii învinovățită pentru astfel de acte de hărțuire și abuz al încrederii. Totodată, e adevărat: nu știi în cine poți avea încredere. Ce poți face e să-ți iei niște măsuri de siguranță, să ajungi să cunoști persoana respectivă și, în niciun caz, să nu trimiți poze sau videouri sub presiune. Nu trebuie să faci nimic de tipul ăsta ca o relație să meargă sau ca cineva să te placă. Dacă se ajunge la așa ceva, ei bine, e și ăsta un răspuns despre care ar fi intențiile celeilalte persoane. Dă play și află ceva nou. Poți asculta episodul de acum și altele care au fost și cele care vor mai veni pe orice platformă de podcasting preferi. Și pentru orice curiozitate ai avea, ne găsești pe Facebook și Instagram.