”România, știi bine”, ep. 41. ANM: Fenomenele extreme ar putea deveni o regulă în România

Romania, stii bine - A podcast by romaniastiibine

Podcastul ”România, știi bine”, realizat de echipa emisiunii ”România, te iubesc!” a ajuns la episodul 41, în care Paul Angelescu ne prezintă realitatea sumbră în care ne aflăm. Echipa ”România, te iubesc” a încercat să afle dacă dezastre precum cele provocate de incendiile de vegetație în Grecia s-ar putea întâmpla și în România. Iar răspunsul este îngrijorător, în contextul încălzirii globale. Reporter: Se pot întâmpla astfel de fenomene și în România? ”Da, din păcate, da, deși la o scară mai mică. Se întâmplă deja, avem incendii de vegetație care au o peridiocitate anuală, numai că extinderea și impactul asupra comunității umane este mult mai mic. Pe viitor însă putem avea multe efecte nedorite și în România, după exemplul celor din Grecia”, explică dr. Roxana Bojariu, director departament schimbări climatice din Administrația Națională de Meteorologie.