Ioana Constantin-Bercean: „În acest moment, soluţia celor două state pare la fel de apropiată şi la fel de îndepărtată în acelaşi timp”

Timpul prezent - A podcast by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Premierul palestinian Mohammad Shtayyeh și-a dat demisia iar președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, i-a acceptat-o. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că în câteva săptămâni armata israeliană îi va învinge pe teroriștii Hamas din Fîșia Gaza, chiar dacă ofensiva asupra zonei Rafah, din sudul Gazei, va întîrzia. Președintele american Joe Biden speră că pînă lunea viitoare va exista un armistițiu în războiul dintre Israel și Hamas. Discutăm despre ultimele evoluţii în războiul dintre Israel şi Hamas cu Ioana Constantin-Bercean, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).  Ioana Constantin-Bercean: „Problemele sînt destul de complicate pentru că o parte a guvernului israelian a propus interzicearea musulmanilor în Ierusalimul de Est, unde se află cel de-al treilea loc sfînt al islamului, Moscheea Al-Aqsa. Or, o astfel de decizie şi aplicarea ei ar aliena şi mai mult inclusiv acea parte a lumii musulmane care nu sprijină Hamas şi nu este teroristă.” Ce se va întîmpla după război cu palestinenii din Gaza, care rămîn într-o ţară complet distrusă? Ioana Constantin-Bercean: „Premierul Netanyahu s-a referit la un control militar al Fîşiei Gaza, un control aproape eminamente israelian, iar asta nu e nici pe departe ceea ce îşi doreşte populaţia palestiniană. (...) În acest moment, soluţia celor două state pare la fel de apropiată şi la fel de îndepărtată în acelaşi timp. Înainte de 7 octombrie, soluţia celor două state era scoasă din orice discuţie. Iar după atacul terorist din 7 octombrie, iată, toată lumea vorbeşte despre soluţia celor două state, foarte intens şi apăsat.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural