Andrei Jecza. Superstaruri, tablouri celebre și colecții secrete

Vorbitorincii - A podcast by Catalin Striblea&Radu Paraschivescu

Categories:

Prieteni Vorbitorincii, avem o premieră, intrăm în lumea artelor despre care nu toți știm atât de multe, cu toate că ne-am dori. Așa că invitatul acestui episod va face lumină în acest univers și ne va introduce în lumea licitațiilor, a colecțiilor unicat, o lume cu artiști, creatori, vedete și mulți bani.  Doamnelor și domnilor, vi-l prezentăm pe timișoreanul Andrei Jecza, un exemplu foarte bun despre cum să faci afaceri cu artă. Pentru că arta nu este doar frumosul care ne înconjoară, ci și o afacere care poate ajunge la cifre cu multe zerouri la coadă. Andrei este fiul sculptorului Péter Jecza și fondatorul galeriei Jecza, pe care o puteți vizita la Timișoara. Are studii universitare la Timișoara și Londra, la Sotheby's Institute of Art, nume cu greutate pe cartea de vizită a oricărui negustor de artă. ”Dacă aș alege să trăiesc unde mi-ar plăcea, aș alege Viena. Din punct de vedere al afacerilor, eu trebuie să aleg Bucureștiul, pentru că aici se fac afaceri tari cu artă. Am vândut mult mai mult la București decât la Viena” ne-a spus invitatul. De la care am mai aflat și cum se stabilește valoarea unei opere, cât timp este bine să păstrezi opera licitată pentru a-i crește valoarea, cum decurge o licitație dacă vă bate gândul să participați, cu ce vedete internaționale vă puteți întâlni la licitații și evenimente, care este cea mai frumoasă colecție de artă din România și cum arată topul artiștilor români astăzi. Un pic peste 2 ore acest interviu din care am învățat multe, spunem noi. Vă așteptăm comentariile și vă mulțumim pentru fiecare like și share, astfel vom ajunge l amai multă lume. Vizionare plăcută!   06:15 Ce înveți la Sotheby's Institute of Art din Londra 09:50 Cum decurge o licitație 17:03 Investiția în artă 24:57 Cum se stabilește valoarea unei opere 34:03 Succesul lui Adrian Ghenie 43:32 Acasă la Andrei: Galeria Jecza 58:15 Arta prin ochii copiilor 1:05:59 Povestea Catedralei de la Orșova 1:11:38 Ce este grupul Sigma 1:26:22 Lumea celebrităților 1:38:51 Cazul Mark Rothko 1:46:49 Cea mai frumoasă colecție de artă din România 1:50:15 Memorialul Holocaustului (București) 1:53:58 Procesul lui Brâncuși cu ”elicea” 1:57:53 Top artiști români