Baricade. Suntem un popor de hoți?
Vorbitorincii - A podcast by Catalin Striblea&Radu Paraschivescu
Categories:
Cătălin Striblea și Radu Naum, partenerul său de discuții, sunt din nou pe baricade. Cu amărăciune spunem noi, românii, ”hoțul neprins e negustor cinstit”. Iar de ceva timp, mai circulă o vorbă în popor ”a furat, dar a și făcut”. Sunt hoția și furtul, sau devin ele, trăsături definitorii ale poporului român? Avem legi care ”iartă” frauda fiscală până la un milion de euro. Avem foști parlamentari ieșiți din pușcărie la fel de bogați precum au intrat. În același timp, conform datelor de la Transparency International, România este în topul celor mai corupte state din Uniunea Europeană. Și mai avem câteva cifre din cartea lui Ștefan Liiceanu, Un atlas al corupției. România, și datele unui studiu inedit, 17.000 de portofele au fost ”pierdute” intenționat în 40 de țări, inclusiv în România, pentru a testa onestitatea cetățenilor. Cum credeți că au reacțional românii? Așteptăm părerile voastre în comentarii și vă mulțumim pentru fiecare like și share.