Evanghelia din mijlocul dezordinii :: MANANA LAVRIC [Ep 13]
VULNERABIL - A podcast by Ramona Lazar
Categories:
Manana Lavric este soție de pastor, mama a 3 copii și o femeie pasionată de Dumnezeu și de Cuvântul său. Manana este o femeie puternică, ambițioasă, pe care cariera a definit-o multă vreme, dar căreia rolul de mamă i-a transformat perspectiva. Pentru o vreme și-a pus cariera pe pauză și își dedică toate resursele creșterii copiilor. Manana este minunată și m-a cucerit cu toate cunoștințele ei, cu dragostea pe care am văzut-o în ochii ei și cu meticulozitatea cu care analizează fiecare lucru. Deși este într-un sezon dificil și plin de provocări, m-a surprins modul autentic, sincer și vulnerabil în care se ancorează în Dumnezeu. Sunt atât de recunoscătoare că Dumnezeu mi-a scos-o în cale, pentru că simt că sunt mai bogată și am o nouă prietenă aproape. Aceste episod m-a smerit foarte mult. M-a făcut să-mi dau seama cât de departe sunt de ceea ce ar trebui să fiu, dar în același timp mi-a dat și un suflu nou de a îmi dori să schimb lucrurile. Are loc Evanghelia lui Hristos în dezordinea noastră, între vase murdare, haine nespălate, zeci de pamperși schimbați, lacrimi de neputință și îndoieli? Da, exact acolo are loc Evanghelia lui Hristos, pentru că acolo și aici avem nevoie de ea cel mai mult. În acest episod vei înțelege mai clar cum se materializează îndemnul Domnului Isus de a face discipoli/ucenici fiind activă în rolul tău de mamă. Și dacă nu ești încă acolo unde ar trebui, speranță există. Hristos ne primește cu tot ce suntem, fără să îi dăm ceva în schimb și doar să îmbrățișăm jertfă Lui, iar apoi să ne luăm propria cruce și să îl urmăm liberi. Pare un paradox, dar ascultând episodul o să înțelegi mai profund acest lucru. Acest episod este pentru oricine care vrea să se adâncească în Cuvântul lui Dumnezeu și să înțeleagă mai bine ce înseamnă teologia, indiferent că e mamă sau nu. Dacă vrei să iei legătura cu Manana o găsești aici: Facebook: https://www.facebook.com/manana.lavric Instagram: https://www.instagram.com/mananalavric/ Resurse de studiu menționate în episod: Cum studiază Nancy Guthrie Biblia - https://www.nancyguthrie.com/how-do-you-approach-daily-bible-reading https://enduringword.com ____________Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI – https://ramonalazar.ro/donatii/. Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale:Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/Facebook – https://www.facebook.com/ramy.scurtu/Website – https://ramonalazar.ro