AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA? | Reset cu Răzvan Popescu 12

ZUnivers Podcasts - A podcast by ZUnivers Podcasts

România se află în topul țărilor europene la rata de naștere în rândul mamelor minore. Educația sexuală este, în primul rând, o educație pentru sănătate.   Maria Zancu, învățătoare, ne vorbește despre importanța educației sexuale în dezvoltarea copiilor, despre vârsta la care încep aceștia să aibă curiozități și cât de dificil este pentru un profesor să nu-i poată răspunde elevului, doar pentru că sistemul de stat din România nu are încă o lege care să permită acest fapt.  Lucian Cismaru, președinte al Consiliul Municipal al Elevilor, București, ne expune astăzi perspectiva elevilor asupra acestei problematici. Își doresc elevii introducerea acestei materii?  Ce împiedică, totuși, introducerea materiei de educație sexuală în școli? Cum și-ar putea elevii convinge părinții că au nevoie de o persoană avizată care să le vorbească despre problemele cu care se confruntă odată cu pubertatea?  Problema noilor generații este că educația sexuală se face online. În lipsa unui cadru organizat, elevii ajung să citească informații eronate sau insuficiente de pe internet. La Reset, dăm reset prejudecăților despre educația sexuală! Un episod care ne arată de ce educația sexuală nu ar trebui considerată un subiect tabu și ce probleme ale societății românești ar rezolva aceasta.